În 1923, Germania a trecut prin cea mai gravă inflație. Pe atunci, cea mai mare valoare nominală era de 50.000 de mărci. Până în anul 1923, cea mai mare valoare nominală era de 100.000.000.000.000 de mărci. În decembrie 1923, cursul de schimb era de 4.200.000.000.000 de mărci pentru 1 dolar american.
Practic, fiecare persoană care trăia în Germania atunci a pierdut tot ce avea în mai puțin de un an. Oamenii care aveau bani puși deoparte și-au pierdut economiile, cei care erau angajați erau plătiți la fel, dar își puteau permite mai puțin deoarece puterea de cumpărare a banilor scăzuse drastic. Economia în general a fost afectată, rata șomajului a crescut și a creat astfel un cerc vicios. În Germania, la început, stimulul fiscal a redus costul exporturilor și a accentuat creșterea economică. În scurt timp, producția s-a redus și a dus la un deficit de mărfuri, în special de alimente. Deoarece exista numerar în exces în circulație și mărfuri puține, prețul articolelor de zi cu zi s-a dublat la fiecare 3,7 zile. Rata inflației a fost de 20,9% pe zi. Toți oamenii trăiau în sărăcie și au trecut cu greu de această perioadă, deoarece banii lor nu mai valorau nimic.
În 1919, veniturile medii în Rusia sovietică au scăzut cu mai puțin de 600 de dolari internaționali raportat la prețurile din 1990. După o serie de recolte dezastruoase, condițiile de foamete au început să apară în vara anului 1920. În anul următor, recolta de cereale s-a prăbușit și mai mult. Toate acestea s-au întâmplat din cauza războiului civil care a avut loc între 1918 și 1920.
Pe de o parte, oamenii au fost afectați de creșterea constantă a prețurilor și devalorizarea unităților monetare, pe de altă parte, scăderea cantității de bunuri și produse a făcut ca prețurile să urce și mai mari.
Perioada de hiperinflație în Rusia sovietică a fost marcată de 3 denominații succesive ale monedei în următorii ani, în care noi ruble au fost introduse pe piață la rate de 10.000 la 1 (1 ianuarie 1922), 100 la 1 (1 ianuarie 1923) și 50.000-la-1.
Banii își pierdeau funcția de stocare a valorii, iar mijloacele de schimb au făcut să fie imposibil ca oamenii să-și permită bunurile și serviciile necesare cu banii pe care îi datorau.
În anii care au urmat Primului Război Mondial, multe țări s-au confruntat cu dificultăți financiare și hiperinflație. Între 1914 și 1923, indicele prețurilor de consum a crescut cu un factor de 11.836, iar până în anul 1922, inflația a atins 1.426%. În același timp, cea mai mare bancnotă a fost de 500.000 de coroane.
Întrucât multe întreprinderi au funcționat în pierdere, au redus personalul, ceea ce a dus la o penurie a proceselor de producție și la o creștere a ratei șomajului. A devenit din ce în ce mai greu pentru oameni să găsească produsele de care aveau nevoie și, în același timp, să-și permită produsele disponibile pe piață.
În anii 1920, economia americană a crescut cu 42% la sută, iar valorile bursiere au crescut cu 218% pe an timp de 7 ani. Acest lucru a atras milioane de americani să facă speculă și a dus la pierderea a aproape 30 de miliarde de dolari într-o zi, 15 milioane de americani devenind șomeri până în 1933, 20.000 de companii dând faliment și la fel și majoritatea băncilor americane. Prețurile locuințelor au scăzut, comerțul internațional s-a prăbușit și deflația a crescut. După aceasta, economia americană a avut nevoie de 25 de ani pentru a-și reveni.
Ce a însemnat asta pentru oameni? O rată în creștere a șomajului a devenit în curând cea mai mare înregistrată vreodată în America (25%).
În același timp, prețurile au scăzut cu 30% în următorii câțiva ani. Dar acest lucru nu a fost bun, deoarece a ajutat, pe de o parte, consumatorii ale căror venituri au scăzut, dar a afectat, pe de altă parte, fermierii, întreprinderile și proprietarii de case, deoarece plățile ipotecare nu au scăzut cu 30%. Acest lucru a dus la multe împrumuturi nerambursabile pentru locuințe, deoarece proprietarii de case au pierdut totul și au devenit migranți în căutarea unui loc de muncă oriunde l-au găsit.
Pe măsură ce prețurile au crescut, germanii și italienii au început să solicite din ce în ce mai multe drahme de la Banca Greciei pentru a compensa creșterile de preț; de fiecare dată când prețurile au crescut, circulația bancnotelor a crescut și ea. Pentru perioada începând cu noiembrie 1943, rata inflației a fost de 2,5 x 1010 %, circulația a fost de 6,28 x 1010 % drahme, iar aurul a ajuns să coste 43.167 drahme.
Efectele asupra populației au fost o lipsă de alimente și provizii din cauza producției agricole, minerale și industriale care au fost folosite pentru susținerea forțelor de ocupație. Pe lângă hiperinflația deja existentă, a durat câțiva ani până când prețurile au scăzut sub 50%.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial guvernul japonez care ocupa Philippine a emis monede fiduciare pentru circulație generală. În același timp, a interzis deținerea altor valute, în special „bani de gherilă”. În 1942, cea mai mare valoare nominală disponibilă era de 10 pesos. Înainte de sfârșitul războiului, din cauza inflației, guvernul japonez a fost obligat să emită bancnote de 100, 500 și 1000 de pesos. Până la sfârșitul lunii ianuarie 1944, rata inflației a atins 60%.
În viața de zi cu zi, proviziile zilnice au devenit rare și scumpe, iar economia s-a prăbușit.
În timpul războiului civil chinez, populația a trecut printr-o perioadă de hiperinflație. Până în 1947, cea mai mare bancnotă era de 50.000 de yuani. Până la jumătatea anului 1948, cea mai mare valoare nominală era de 180.000.000 de yuani. Reforma valutară din 1948 a înlocuit yuanul cu yuanul de aur la un curs de schimb de 1 yuan de aur = 3.000.000 de yuani. În mai puțin de un an, cea mai mare valoare nominală a fost de 10.000.000 de yuani de aur. În ultimele zile ale războiului civil, yuanul de argint a fost introdus pentru scurt timp la rata de 500.000.000 de yuani de aur.
Între sfârșitul anului 1945 și iulie 1946, Ungaria a trecut prin cea mai mare inflație înregistrată vreodată. În 1944, cea mai mare valoare a bancnotei era de 1.000 pengo. Până la sfârșitul anului 1945, era de 10.000.000 de pengo, iar cea mai mare valoare la mijlocul anului 1946 era de 100.000.000.000.000.000.000.
Criza Suezului a început pe 29 octombrie 1956, când forțele armate israeliene au înaintat spre Egipt prin Canalul Suez, după ce președintele egiptean a naționalizat canalul, o cale navigabilă valoroasă care controla două treimi din petrolul folosit de Europa.
Acest lucru a făcut imposibil să beneficieze de mărfurile transportate prin canal, ceea ce a însemnat o creștere a prețurilor și mai puțină accesibilitate pentru oameni la produsele în cauză.
În anii 1970 – 12980, economia mondială a intrat în recesiune, prețul petrolului a crescut vertiginos, ceea ce a creat un punct de rupere pentru majoritatea țărilor. Țările în curs de dezvoltare s-au aflat într-o criză disperată de lichiditate. Criza datoriilor din 1982 a fost cea mai gravă din istoria Americii Latine. În același timp, atât veniturile, cât și importurile au scăzut. Creșterea economică a stagnat. Şomajul a crescut la niveluri ridicate, iar inflaţia a redus puterea de cumpărare a clasei de mijloc. În plus, deteriorarea cursului de schimb raportat la dolarul american a însemnat că guvernele din America Latină au ajuns să datoreze cantități mari din monedele lor naționale, pierzând în același timp puterea de cumpărare.
Din 1984 până în 1985, Bolivia a avut una dintre cele mai mari inflații din America Latină și una dintre cele mai mari din istoria lumii. Pe atunci, prețurile au crescut cu 20.000 la sută, cu un maxim de 60.000 la sută la sfârșitul perioadei. Cauza principală a fost instabilitatea politică care a afectat populația și a redus drastic puterea de cumpărare.
From 1992 to 1994, Yugoslavia experienced the second-longest period of hyperinflation in history. Back then, inflation peaked at a monthly rate of 313 million percent in January 1994, with a daily inflation rate of 62% and a 2.03% inflation rate per hour. During this time, store prices were stated in conditional unit points, which were equal to the German mark. The conversion was made at the black market exchange rate which often changed even several times in a day.
În România, imediat după epoca comunistă, inflația a atins 170% în 1991. În aceeași perioadă, anul următor, ajunsese la 300%. Era o nouă formă de guvernare, dar oamenii se confruntau cu dificultăți financiare mai mari ca niciodată. Din cauza comunismului, pe piață nu existau suficiente bunuri și servicii pentru toți banii aflați în circulație la acea vreme, ceea ce a dus la o hiperinflație accelerată. În cel mai scurt timp, puterea de cumpărare a scăzut, deoarece hiperinflația a atins maxime istorice, ceea ce a afectat întreaga populație.
În 1996, odată cu reformele economice post-sovietice ale Rusiei, economia a trecut printr-o criză lungă și sfâșietoare. Din 1990 până în 1995, PIB-ul Rusiei a scăzut cu aproximativ 50%, mult mai mult decât a scăzut PIB-ul SUA în timpul Marii Crize. Au fost de asemenea afectate sectoare precum agricultura, energia și industria ușoară. Pentru a permite acestor sectoare să funcționeze, companiile ineficiente au trebuit să fie închise și lucrătorii disponibilizați, ceea ce a dus la scăderi ale producției și ale consumului.
La sfârșitul anilor 90, odată cu evoluția tehnologiei, a apărut o nouă criză: ”bula dot-com”, cunoscută și sub denumirea de ”boom-ul dot-com”, ”bula tehnologică” sau ”bula internet”. A fost cauzată de speculațiile excesive ale companiilor legate de internet pe bursă, din cauza creșterii masive a utilizării și adoptării Internetului.
Începând cu 1995, având apogeul în martie 2000, indicele bursier Nasdaq Composite a crescut cu 400%, pentru a scădea cu 78% în octombrie 2002, ducând la pierderea tuturor câștigurilor acumulate în timpul bulei. Din cauza asta, multe companii de cumpărături online și chiar și mai multe companii de comunicații au eșuat și au pus lacătul pe uși. Chiar și cei care au supraviețuit, cum ar fi Amazon, și-au pierdut o mare parte din capitalizarea de piață.
With a background of high unemployment rates, poverty, and lack of labor union support, the Argentinian crisis culminated in the collapse of the 1991 Convertibility Plan, the freezing of bank deposits, and the biggest foreign debt default in the world economic history. By May 2002, 40% of the total workforce was either unemployed or underemployed, which had a really negative impact on the population, especially in the health sector. It also appeared to generate higher levels of family violence, alcoholism, and crime.
Bula imobiliară care s-a format în 2007-2008 s-a extins rapid într-un șoc economic global, care a dus la mai multe falimente bancare. Economiile din întreaga lume au scăzut în această perioadă, deoarece creditele s-au înăsprit și comerțul internațional a scăzut.
Criza a declanșat Marea Recesiune, care, în același timp, a fost cea mai severă recesiune globală de la Marea Criză încoace. A fost urmată apoi de criza datoriilor europene, care a început cu un deficit în Grecia în 2009, și, de asemenea, de criza financiară islandeză, între 2008 și 2011. Pe scurt, a fost una dintre primele 5 cele mai grave crize financiare din istorie și a condus la o pierdere de peste 2 trilioane de dolari din economia globală.
Piețele imobiliare au avut de suferit, iar șomajul a crescut, ducând la evacuări și executări silite. Mai multe afaceri au dat faliment. Rata șomajului din SUA a atins un vârf de 11,0% în octombrie 2009, cea mai mare rată din 1983 și aproximativ de două ori mai mare decât rata de dinaintea crizei.
Hiperinflația din Zimbabwe a început în 2007 și a atins apogeul în 2008. În realitate, a fost dificil de măsurat rata inflației, deoarece guvernul a încetat să mai prezinte statistici oficiale despre inflație. Cu toate acestea, valoarea de vârf a inflației din Zimbabwe este estimată la 79,6 miliarde de procente raportat la luna precedentă. În aprilie 2009, țara a încetat să-și imprime moneda și a început să folosească alte monede.
Până la jumătatea anului 2015, oficialii au anunțat că va trece complet la dolarul american în același an. Nu a durat mult, deoarece în iunie 2019, guvernul a decis să reintroducă dolarul RTGS și să oprească utilizarea altor valute. Până la jumătatea lui iulie 2019, inflația a atins 175%, stârnind îngrijorări că țara intră într-o nouă perioadă de hiperinflație. În martie 2020, inflația era peste 500%, iar până în iulie 2020, era estimată la 737%.
Toate aceste valori ale inflației și faptul că remediile anunțate de guvern nu au inclus niciodată o bază credibilă pentru stabilitatea monetară au făcut să fie dificil ca oamenii să aibă încredere în valoarea monedei.
Guvernul nord-coreean a decis, în 2009, să abordeze inflația fulgerătoare prin implementarea unui program de „reformă” a monedei, care a dat greș imediat. Așa-numita reformă a fost, de fapt, un program de denominare care a tăiat în mod arbitrar două zerouri din fiecare bancnotă existentă. Oamenii au avut mai puțin de 2 săptămâni pentru a-și schimba toate bancnotele cu altele noi. În același timp, a existat o limită a cantității monetare pe care o familie o putea schimba pentru noua monedă. Pentru cei care aveau economii, programul de denominare a fost efectiv un program de impozitare a averii.
Fiind printre cele mai violente țări din lume, Venezuela a trecut prin una dintre problemele economice majore ale lumii în istoria recentă. Inflația a evoluat rapid spre niveluri de criză și activitatea economică de zi cu zi a continuat să fie grav afectată de un sistem absurd de control valutar. Venezuelenii au început să fugă din țară și s-au înregistrat probleme financiare chiar și pentru cele mai mari companii care își desfășurau activitatea acolo. Potrivit The Economist, moneda Venezuelei a pierdut 99,9% din valoarea dolarului în ultimii doi ani.
Pandemia a lovit toate țările lumii, afectându economiile la nivel global. Țările care se bazau pe turism, călătorii, ospitalitate și divertisment au suferit pierderi deosebit de mari. Piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare au avut probleme în această perioadă, deoarece sistemele de sănătate au devenit mai slabe și au existat limitări fiscale pentru a veni în sprijinul economiei. În plus, mai multe economii au intrat în criză într-o stare vulnerabilă din cauza creșterii lente și a nivelului ridicat al datoriilor.
Chiar dacă este greu de anticipat care va fi efectul conflictului actual, impactul se simte deja. Ceea ce știm cu siguranță este că economia globală va fi afectată de conflictul dintre Rusia și Ucraina prin trei canale principale: sancțiuni financiare, prețurile mărfurilor și întreruperi ale lanțului de aprovizionare.
Prețurile petrolului vor rămâne peste 100 USD/b atâta timp cât conflictul se va desfășura în Ucraina, iar prețurile la gaze vor crește cu cel puțin 50% în acest an, pe lângă o creștere de cinci ori anul trecut. În același timp, prețurile la produsele agricole vor crește și ele, întrucât Ucraina și Rusia reprezintă mai mult de un sfert din comerțul global cu grâu și produc 12% din cerealele consumate la nivel global.
În ceea ce privește lanțurile de aprovizionare, perturbarea va proveni din 3 surse: dificultăți ale rutelor terestre; restricții privind legăturile aeriene; și anularea rutelor de transport maritim de marfă din Ucraina.
Pe baza tuturor acestora, inflația globală va crește peste 6% în acest an. Creșterea inflației va compensa impactul pozitiv al creșterii prețurilor mărfurilor pentru producători. Prețurile mai mari vor ridica, de asemenea, probleme pentru băncile centrale. Acestea au început înăsprirea politicii monetare pentru a reduce inflația, dar acum sunt îngrijorate de impactul conflictului Rusia-Ucraina asupra redresării post-coronavirus. Alte țări, precum Lituania și Letonia, vor primi, de asemenea, lovituri din cauza conflictului. În alte părți ale Europei, UE va suferi un șoc energetic și unul asupra lanțului de aprovizionare și comerț.
Această situație va afecta atât companiile, cât și oamenii. Pe de o parte, companiilor le va fi greu să-și mențină activitatea din cauza deficitului de aprovizionare (pentru cele care depind de mărfuri), pe de altă parte, vor fi obligate să majoreze prețurile pentru a acoperi pierderea din cauza inflației crescânde, mai ales că prețurile gazelor și energiei au crescut semnificativ.
Pentru oameni, această criză actuală înseamnă o scădere majoră a puterii de cumpărare, o calitate scăzută a vieții și un acces mai dificil la sistemele de sănătate și educaționale și la nevoile de bază.
